S-a născut în Northumbria în 634 și a fost educat la Lindisfarne iar apoi a petrecut un timp la Lyon și la Roma. S-a întors în Anglia, fiind ales stareț la Ripon în 658. Aici a introdus regulile și practicile romane, în opoziție cu obiceiurile celte din nordul Angliei.
În 664 a fost arhitectul victoriei definitive a influenței romane la Sinodul de la Whitby. A fost hirotonit Episcop de York și, după niște piedici, a reușit sa preia Scaunul Episcopal în 669. A lucrat cu râvnă și a întemeiat multe mânăstiri, dar a fost obligat să apeleze la Roma pentru a preveni împărțirea episcopiei sale de către Sf. Teodor, Arhiepiscopul de Canterbury. În timp ce aștepta rezolvarea cazului, a fost însă silit să plece în exil, lucrând din greu la evanghelizarea saxonilor sudici păgâni până la rechemarea sa în 686.
În 691 s-a retras din nou în zona de mijloc a Angliei, până când Roma l-a reabilitate pe deplin. În 703 și-a dat demisia din slujire și s-a retras la mânăstirea din Ripon acolo unde a petrecut restul vieții în rugăciune și asceză până la moartea sa în 709.
Sf. Wilfrid a fost o personalitate de excepție a vremii sale, foarte capabil și caracterizat de un curaj fără margini, ferm în convingerile sale în ciuda opoziției autorităților civile sau eclesiastice. A fost de asemenea un păstor dedicat slujirii sale și un misionar plin de râvnă și de pricepere.
Sfinte Părinte Wilfrid, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!